Oltean: „Ponta, un iresponsabil. Nici Ceaușescu nu a diminuat statul de drept în luni”

Oltean: Ponta, un iresponsabil. Nici Ceaușescu nu a diminuat statul de drept în luni
Publicat: 11/07/2012, 14:40
Actualizat: 10/12/2013, 11:33

Liderul PDL Bistrița-Năsăud, Ioan Oltean, afirmă că premierul Victor Ponta este un „tip iresponsabil” care „privește cu superficialitate realitățile și efectele propriilor măsuri”, spunând că nici măcar Nicolae Ceaușescu nu a făcut „performanța” de a „diminua statul de drept” în câteva luni.

Liderul PDL Bistrița-Năsăud a spus, miercuri, într-o conferință de presă, că pentru ca România să depășească acest „impas” Guvernul Ponta trebuie să demisioneze, transmite corespondentul MEDIAFAX.

„În doar patru zile, actuala putere a lovit puternic instituții fundamentale ale democrației și statului de drept. În patru zile a fost revocat din funcție Avocatul Poporului, au fost schimbați din funcții președinții celor două Camere, a fost suspendat președintele României, a fost modificată legea de funcționare a Curții Constituționale restrângându-i-se atribuțiile și a fost modificată și legea referendumului. Consecințele acestor acțiuni le vedem cu toții”, a spus el.

Ioan Oltean a declarat că, în plan internațional, România riscă să fie izolată și sancționată și că eforturile tuturor guvernelor până la Ponta și, în special, ale guvernelor Boc și Ungureanu, de a crea României o „imagine atractivă, pozitivă”, de a așeza România în rândul statelor democrate ale UE au fost înlăturate în doar câteva zile de guvernarea Ponta.

„Astăzi România are imaginea făcută țăndări, astăzi România este o țară cu o instabilitate politică de necontestat, astăzi România este o țară cu instabilitate economică, este o țară neatractivă pentru investitorul străin, dar și pentru cel autohton, astăzi România are un șomaj mai mare decât acum două luni”, a spus Oltean.

Liderul PDL a adăugat că în perioada de vară, când de obicei șomajul scade, în România el crește și că devalorizarea leului este fără precedent, ceea ce afectează peste trei milioane de români care au credite și nu au locuri de muncă. El a adăugat că standardul de viață e mai mic, îngrijorarea poporului față de democrație crește, iar toate acestea sunt consecințele guvernării Ponta obținute în numai două luni și trei zile.

„Este categoric incredibil și inacceptabil. Niciun alt premier în istoria României nu a avut și nu a reușit o asemenea performanță, nici măcar Ceaușescu nu a făcut o asemenea performanță. A diminuat statul de drept în ani, și nu în luni, cum a făcut Guvernul Ponta. Astăzi o lume întreagă este cu ochii pe România și critică guvernarea română. O critică nu numai cei care, în opinia lui Ponta, sunt prietenii PDL, o critică până și socialiștii europeni. Nu am să citez din socialiștii europeni de marcă, care au criticat dur guvernarea Ponta, măsurile pe care le-a luat Ponta în România”, a declarat el.

Ioan Oltean a spus că și oameni ai societății civile „de prim rang” critică guvernarea Ponta.

„Andrei Pleșu, Andrei Șerban, Gabriel Liiceanu sunt doar trei dintre titanii culturii românești care s-au adresat, printr-o scrisoare deschisă, guvernelor UE, moment fără precedent din 1990 încoace. Și toate acestea îi lasă rece pe guvernanți și pe Ponta, care își permite să spună că îl doare în cot de Curtea Constituțională și de Angela Merkel pentru că pe el îl votează românii, și nu Angela Merkel, și România nu este o colonie germană. Numai un tip iresponsabil, un om politic iresponsabil ar putea să facă asemenea afirmații și ar putea să privească cu atâta superficialitate realitățile și efectele propriilor măsuri”, a mai spus Ioan Oltean.

El a adăugat că, în opinia sa, există o singură soluție pentru ieșirea din această criză.

„Eu cred că există o singură soluție pentru a depăși acest impas și România să revină la statul de drept și să încerce pe o perioadă nu foarte lungă să redevină credibilă, să redevină ceea ce a fost până în 27 aprilie, și aceasta este doar demisia Guvernului Ponta. Am cerut-o noi, o cere societatea civilă, o cere opinia publică internațională”, a spus Ioan Oltean.

Întrebat dacă el crede că ceea ce a făcut USL a fost după un plan, Oltean a spus: „A fost un plan foarte bine pus la punct, a funcționat ca la carte. Nu au ținut cont de nimic, aveau stabilite toate procedurile și fiecare a încălcat legea”.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Avertisment după ce o dansatoare a murit sufocată în timp ce avea relații intime cu...
Ea este noua iubită a lui CRBL! Și-a găsit alinarea în brațele unei puștoaice, după...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Criminalul de 16 ani din Crângași avea porecla "Beleaua" și era în atenția poliției. Ce...
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o...
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
Vremea 20 mai - 17 iunie 2024. Val de ploi, vijelii și grindină în mai...
El este bărbatul ucis cu sânge rece în Crângași! Cei doi ucigași l-au snopit în...
Imaginile în care Simona Mărgăian bruschează un jurnalist italian! Femeia este acuzată că a înșelat...
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Volkswagen renunţă la planul de a trece la maşini complet electrice. Gigantul german este surprins...
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
A venit vestea cea mare pentru cei cu MAȘINI DIESEL. S-a întâmplat chiar astăzi, 17...
Cum vor fi monitorizate telefoanele. Informația face înconjurul lumii
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Val polar în România! Anunțul îngrijorător al meteorologilor
Andreea Tonciu, dezvăluiri neașteptate despre mama sa! Ce pedepse primea diva când era mică: „Nu...
"Cumva bănuiam ceva". Anca Dumitra, declarații despre sarcină. Emoțiile prin care trece în această perioadă
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Experiment de modificare a climei, oprit din motive de sănătate
×